Pe cele trei loturi ale Autostrăzii A0 București Nord, aflate în construcție, ritmul de execuție a fost foarte diferit în funcție de lot în primele patru luni ale acestui an.
În urmă cu mai mult timp oficialii au spus că, deși UMB este aproape de finalizarea lotului 4 Pantelimon – Glina, pentru care s-a anunțat recent începerea recepției, totuși tronsonul rămâne „muzeu” până când constructorul chinez de pe lotul 3 Afumați – Pantelimon va termina lucrările și va asigura descărcarea traficului.
Aceasta deoarece fără finalizarea lotului 3 nu există descărcare completă pentru trafic.
Datele analizate de ARENA Construcțiilor arată că deși pe lotul 3 mobilizarea constructorului chinez continuă să fie atent monitorizată de autorități, cel mai mare progres (în puncte procentuale) pe primele patru luni din acest an s-a înregistrat, de fapt, pe lotul 1 Joița – Corbeanca, construit de consorțiul Pizzaroti – Retter.
La rândul său, secretarul de stat în Transporturi, Irinel Scrioșteanu a transmis direct de pe șantier că autoritățile încearcă să reducă cât mai mult decalajul dintre finalizarea lotului 4 și terminarea sectorului construit de chinezi, astfel încât traficul să poată fi deschis continuu de la A1 până spre DN2, A3 și DN1, în a doua parte a anului.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


