Autostrada A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș este tot mai aproape de deschidere.
Pe cei 9,86 km ai acestui șantier, antreprenorul austriac este mobilizat cu 435 de muncitori și 150 de utilaje, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.
În prezent, se execută lucrări de așternere pământ vegetal pe taluz, așternere fundații de balast și mixturi asfaltice pe terasamente.
La cele 12 poduri și pasaje de pe traseu se montează parapet metalic, rosturi de dilatație și se așterne mixtură asfaltică. Totodată, se montează elementele iluminatului rutier și ITS.
La tunelul Momaia (1.350 m) se montează instalații mecanice și electrice.
La sensul giratoriu Tigveni s-a finalizat așternerea mixturii asfaltice.
În scurt timp, antreprenorul va începe programul de pregătire a personalului CNAIR SA pentru monitorizarea, întreținerea și intervenția la tunelul Momaia, care va beneficia de cele mai moderne sisteme pentru siguranța traficului (sisteme de detectare și de evacuare a fumului și a noxelor, sisteme de evacuare a persoanelor în caz de dezastre, camere de monitorizare a traficului rutier).
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


