Cei 12 km aferenți secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a autostrăzii A3 Transilvania intră în procedura de recepție pe măsură ce ultimele lucrări se încheie, potrivit lui Cristian Pistol, director general al CNAIR. Comisia de recepție își începe activitatea de luni.
Echipa tehnică a CNAIR este deja în șantier și intră în procedura de recepție pe măsură ce ultimele lucrări se încheie.
În acest moment, constructorul român UMB montează parapetul în zona deschiderilor tehnologice de acces provizoriu – cele care, în faza de execuție, au permis circulația utilajelor în șantier. Se finalizează și torcretarea zidului de sprijin de la km 21 (kilometraj de șantier).
După deschiderea circulației, accesul pe cei 12,24 km se va face prin nodurile rutiere de la Zimbor și de la Românași.
Deocamdată, beneficiile sunt pentru traficul dintre Cluj și Zalău
Deschiderea celor 12 kilometri nu va schimba încă traseul dintre Cluj și Oradea.
Beneficiile imediate sunt pentru traficul dintre Cluj și Zalău, una dintre cele mai aglomerate și periculoase porțiuni de drum național din zonă.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


