Piața industrială și logistică din România și-a menținut traiectoria de creștere în prima jumătate a anului 2026, în ciuda unui context economic dificil, marcat de inflație ridicată și presiuni asupra consumului.
Cererea totală de spații industriale și logistice a ajuns la 569.000 mp în primul semestru, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Cushman & Wakefield Exhinox.
Activitatea de închiriere s-a intensificat în trimestrul al doilea, când au fost tranzacționați aproximativ 329.000 mp, cererea nouă reprezentând 58% din volumul total. Evoluția indică menținerea interesului din partea companiilor din logistică, retail, distribuție și producție, chiar într-un mediu economic mai prudent.
Stocul total de spații industriale și logistice moderne a ajuns la 8,14 milioane mp la finalul lunii iunie, dintre care aproximativ 4 milioane mp sunt concentrați în București și împrejurimi. În același timp, proiectele aflate în construcție însumau 532.000 mp la nivel național, confirmând apetitul dezvoltatorilor pentru noi investiții.
Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:


