Constructiile realizate fara autorizatie au o perioada de gratie de un an

Constructiile realizate fara autorizatie au o perioada de gratie de un an

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), ce va intra în vigoare pe 25 august, introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale.

Noua autorizație ”de regularizare” permite aducerea în legalitate numai în condițiile expres prevăzute de Cod și nu reprezintă o legalizare automată a construcțiilor executate fără respectarea legii.

Totuși, ”pentru o perioadă tranzitorie de maximum un an de la intrarea în vigoare a Codului, mecanismul va putea fi utilizat și pentru alte categorii de construcții decât cele pentru care regularizarea va rămâne posibilă ulterior. După expirarea acestei perioade, posibilitatea regularizării va fi restrânsă semnificativ, iar autoritățile locale vor putea declanșa procedurile de desființare a construcțiilor care nu au intrat în legalitate”, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Autorizația de regularizare va putea fi emisă numai dacă imobilul respectă cumulativ reglementările urbanistice, cerințele fundamentale privind calitatea în construcții, condițiile privind protecția mediului și celelalte cerințe legale aplicabile.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/constructiile-realizate-fara-autorizatie-au-o-perioada-de-gratie-de-un-an/