Noutate în Codul Urbanismului: avizele pentru bransamente vor putea fi cerute odata cu autorizatia de construire

Noutate în Codul Urbanismului: avizele pentru bransamente vor putea fi cerute odata cu autorizatia de construire

Parlamentarii au introdus în Codul Urbanismului, printr-un amendament admis în timpul dezbaterilor finale din cadrul Comisiei de Administrație a Camerei Deputaților, posibilitatea ca solicitanții autorizațiilor de construire să ceară, în același timp, și autorizarea lucrărilor de branșare, precum și avizele și acordurile de la furnizorii de utilități (electricitate, apă și canalizare, gaze, salubritate).

Amendamentul a fost contestat și propus spre eliminare în plen de deputatul USR Radu Mihaiu pentru modul în care este redactat. Însă, după explicațiile oferite de președintele comisiei pentru administrație, deputatul PNL Florin Roman, parlamentarii au votat ca acest amendament să rămână.

Radu Mihaiu: amendamentul este „foarte neclar”

Prezentând amendamentul, deputatul USR Radu Mihaiu a declarat:

„Ieri în Comisia de Administrație a fost admis un amendament care este, din punctul meu de vedere, neclar. Nu contest intenția celui care a făcut amendamentul, dar este foarte neclar.”

Acesta a citit articolul amendat: „O dată cu autorizarea executării lucrărilor de bază, solicitantul autorizației de construire solicită atât autorizarea lucrărilor de organizare a execuției, cât și avizele și acordurile de la furnizorii de utilități prezenți în zona unde va fi amplasată noua construcție, precum electricitate, apă și canalizare, gaze, salubritate, așa cum s-a cerut prin certificatul de urbanism.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/noutate-in-codul-urbanismului-avizele-pentru-bransamente-vor-putea-fi-cerute-odata-cu-autorizatia-de-construire/